Zece ani dupa liceu

Gene albastre in Romania cenusie, 
cugetari pentru lacrimi, cugetari penru zambete

Mi-au crescut gene albastre.

Fiecare are o pasiune.

Mie imi place sa rad.

Astfel totul devine albastru prin perdele cenusii.

Am prieteni doar atunci cand ei sunt folositori. Tot ce se intampla se intampla nu fiinca asa trebuie sa se intample ci pentru ca trebuie sa se intample ceva. Daca nu s-ar intampla nimic nu ar mai fi intamplari.

Dupa zece ani am uitat cum sa-mi curati pantofii de praf. Noi tot aici am ramas spun unii si as fi ramas si eu cu voi, doar ca ploaia chiar daca mi-a udat atat de des caietele din ghiozdan, n-a reusit sa stearga si literele. Care apoi s-au transformat in cuvinte printr-un intreg lantz de reactii devenind rachete. Chiar daca drumul meu a fost mai lung am ajuns cu o ora inainte si ma intrebam de ce altii intarzie.

Pana aici totul a avut un scop. Acum ashtept sa imbatranesc. Astfel imi petrec viata plimband catelul cenusiu prin parc. Ca si cum astept un sfarsit. Ca si cum viata si traiectoria mea nu mai pot devia. Am invatat o meserie si acum cos la masina. E un verdict pe viata. Dar evolutia inseamna progres. Bunica stie sa coase doar intepand cu acul panzele de paianjen.

Multe dintre palatele lumii mi-au amitit de timpurile de jale pentru care a meritat sa ma lupt. Basmele erau mereu cu printi si cu printese care nu faceau nimic altceva decat sa se iubeasca. In teorie totul e ideal.

Nici eu nu stiu cum am devenit fizician. Daca as fi avut si ochii albastrii nu numai gene poate mi-ar fi fost mai usor, dar nu as fi stiut azi daca exista viata pe marte. Exista si acolo printese, doar ca ele lucreaza in altfel de laboratoare. Talentele care ma inconjoara m-au ispitit mereu si pana la urma meseria te alege pe tine, nu tu pe ea.

Eu am carat patru ani valiza la politehnica din Bucuresti si acum am trei copii spune colegul din prima banca. Eu m-am casatorit fiindca ma plictiseam singura si cred ca viata in doi trece mai repede, spune alta colega. E ca si cum nu mai am ce sa fac pe acest pamant. Stiu tot ce-mi trebuie pentru a trece strada chiar daca cateodata uit in ce parte sa intorc capul.

Nimeni nu stie la ce ma gandesc. Si nici eu nu stiu la ce se gandesc altii. Dar el gandul ne creeaza personalitatea si simturile. Dincolo de ceea ce ne inconjoara sta puterea gandului. Iluziile care se creaza in jurul unui gand sunt parte dintr-un univers paralel. Nu te-ai intrebat niciodata de ce trece fiecare clipa? In clipa in care vezi sub ochii tai generatii care se repeta la nesfarshit. Au fost si altii in banca ta acum 100 de ani.

Doar modestia din mine ma face sa tac intr-un colt. Nu pot sa le explic celor din jur ca gene mele sunt aripi. Imi dau seama ca dintr-o incapere de oameni sunt singura care pot sa zbor spre stele fara sa clipesc. Pe clape imi simt simfonia din suflet, pe gene imi simt lacrimi din apa de vis. Incerc sa-mi mentin visele ca pe-o oglinda pe care nu vrei s-o spargi.