Frumusetea

Pe povara unei rochii sprijinit ca-ntr-un toiag
Pare el a fi puternic, invincibil si sarmant
Prin-a lui mare durere ce-n batai de ritm o scrie
Ne-a ramas insiruita si se cheama poezie

Gratitudinea-n femeie ca o vraja in culori
Veronica incisa-n casa nu primea decat scrisori
Peste spectrul de lumina inzestrat cu mii de flori
A ei dragoste divina se reflecta in palori

Cineva sa imi sarute buzele de mult uscate
Ofilite de-a lor riduri si de timp impovarate
Se gandea batrana Dochii nestiind ca a ei rochii
Sunt acum imbatranite, a ei piele galbenita
Ce n-ar da pe-o piele fina in parfum de iasomie,

A ei dulce tinerete inca-o data sa invie

Nu ne saturam de viata nici in rai daca-am trai
Daca roze curcubeie zilnic ele-ar rasari
Daca zile, nopti de-arandul se repeta in pendul
Sinuciderea-i puterea ce se-ascunde-ntr-un nebun