Frumusetea

Pe povara unei rochii sprijinit ca-ntr-un toiag
Pare el a fi puternic, invincibil si sarmant
Prin-a lui mare durere ce-n batai de ritm o scrie
Ne-a ramas insiruita si se cheama poezie

Gratitudinea-n femeie ca o vraja in culori
Veronica incisa-n casa nu primea decat scrisori
Peste spectrul de lumina inzestrat cu mii de flori
A ei dragoste divina se reflecta in palori

Cineva sa imi sarute buzele de mult uscate
Ofilite de-a lor riduri si de timp impovarate
Se gandea batrana Dochii nestiind ca a ei rochii
Sunt acum imbatranite, a ei piele galbenita
Ce n-ar da pe-o piele fina in parfum de iasomie,

A ei dulce tinerete inca-o data sa invie

Nu ne saturam de viata nici in rai daca-am trai
Daca roze curcubeie zilnic ele-ar rasari
Daca zile, nopti de-arandul se repeta in pendul
Sinuciderea-i puterea ce se-ascunde-ntr-un nebun

Pace sau razboi?

N-am sa-ti spun cum ca femeia la nimica ea nu-i buna
N-am sa-ti spun nici ca barbatul e fidel faptelor bune
Am sa-ti povestesc iubirea, am sa contemplez natura
Despre acele triste reci si indepartate stele
Despre gandurile mele,
despre viatza
despre soarta
despre frica
despre moarte.

As picta doar caractere si-as trai in a lor piele
M-as uita sa inteleg, sufletele sa dezleg
Iar increderea-n femeie, ca increderea-n barbat
As trata-o ca pe boala unu-i tanar imparat
Ca gasit-am ustensile n-as putea sa iti confirm
Dar virtutile-s deasupra unei vieti ce in declin
Isi urmeaza a lor instincte fara cuget si simtiri
Cu malefice unghere absorbit de-a lor putere
Fara lupta cu ispita ne predam si n-avem arme
Iar decizile luate is fugare si in graba
 

A gresi e omeneste e o scuza-n paravan
A avea o cale dreapta iti da aripi, inger drag

A gresi e omeneste, dar lipsit de-orce sublim
A avea o cale dreapta te transforma in divin

Da, avem numai o viata, s-o traim doar in erori?
Doar in vicii si-n necazuri, doar in lipsa si nevoi?

Infideli pana si vietzii sa ne punem sort si rochii
Sa fim toti o gloata mare, sa fie multi precum noi
Nu uitati cum ca femeia n-a purtat razboaie-n lume
N-a vrut sa conduca tari, n-a dorit imperii multe
Ea s-a multumit sa fie umbra unor imparati
Si-a dat viatza lumii astea, s-a plimbat cu voi la brat

N-a vrut sa striveasca lumea, n-a vrut sa zboare pe luna
A vrut doar saruturi line pe-a ei limped obraz

Cum ca tu in tot vazut-ai urma unor talharii
Urme de inselaciune, vicii si sharlatanii

Te-ai speriat cum ca-l tau par va fi tuns iar de Dalila

Ca-ai sa pierzi a ta putere in a zdrobi caramida
Dar aceste mici istorii au fost scrise de barbat
Vrand s-acumuleze glorii ca un tanar imparat

Fara mila cu cruzime voi purtati arme in maini
Si pretindeti ca iubiti ce-i frumos si feminin...

Concert de toamna

Pasarile nu-s soprane
Nu strang bani cand dau concert
Nu-si pun papion pe pana
Cantecul lor e perfect

La un cor de randunele
N-ai nevoie de viori
N-ai nevoie de arcusuri
Ca sa simti a lor fiori

Pico-ul autoritar

Daca il intreb pe copilul meu ce vrea sa fie cand va creste mare, imi raspunde: Eu vreau sa fiu sef! Nu stiu daca a luat-o de la mine, dar mie imi place la nebunie sa sefesc. Pozitia de a avea autoritate, de a fi ascultat prin ordinul fara cap decretat, de a fi salutat: Sa traiti Domnu Director! Cu ce va pot fi de folos? - toate astea sunt grozave. Nu le-as da pe nimic in lume. Ca sa nu mai vorbim de vacante dese si insorite, de salariul mare si rotund cat o lebenita, de secretara cu fusta ingusta cat o curea. Totul e la piciaorele tale, ai control total, respect si barfe pe la spate.

Eu sunt picul autoritar absolut!

Contempland natura

Dispara apele toate
Ramana paunii cu pana curata
Lampe atarna in intuneric
Iar muntii de gheatza danseaza feeric

Splendoare-n lumina
Cant de vioara suspina
Tremura trandafirii
La noi in gradina

Oare ce-a vrut sa spuna poeta?

Fuga e spaima
Vartej de ispita
Crajul spre moarte
Popoare ridica

Diurna de noapte
Panze si soapte
Cristalina lumina
Se-asterne pe pleoape

Se repeda fulgere
Se-amesteca-n nori
La palatul reginei
Multime de flori

Marul de aur
Poarta de sori
Fericire-n extaze
Frunze si nori

Zaruri aruncate
Pajisti parjolite
Viata ta-i departe
Rentalnire de soarta

Plang de fericire
Ma inund in ape
Soarele ce arde
Inima-mi ce-mi bate

La cetatea lui Dracula

Se surpa in ceata falnica viata
Clinchet senin pe palida fata
Trecutul se-ngroapa prin riduri
Iar spirite-ncep sa umble prin ziduri